duminică, 1 noiembrie 2009

Iti mai amintesti?

Iti mai amintesti de cate ori am incercat sa te sugrum in acel ceas? Eu nu. Fiindca am facut-o de nenumarate ori. Insa problema era ca tu locuiai in mine, iar de fiecare data cand incercam sa te sugrum, imi taiam propria respiratie. Si aproape reusisem. Insa tu inca mai respiri. Slab, sacadat, fara vlaga. Iar mireasma emanata de rasuflarea ta anemica si sugrumata mi se imprima in nari. Si dainuie...

Astazi, o sa plec. O sa fug mancand pamantul. O sa fug de mine, de tine, de gandurile mele stupide care se invart aiurea prin minte ca intr-o miscare browninana. O sa fug de nenorocitul tau de parfum care imi lasa amprente pe suflet cu degetele-i aromate. O sa-mi cumpar o umbrela sa ma protejeze de ploaia acida a miresmelor tale.

Si stiu ca, in cele din urma, voi reusi.

vineri, 23 octombrie 2009

Peisaj contemporan.

Acelasi peisaj pretutindeni.

Oameni veseli, care surad larg viitorului
ce li se arata compromitator.
Emana speranta prin toti porii,
iar licarul din ochi le tradeaza fericirea.

Oameni tristi, care inghit sec
in urma celor dintai.
Le arunca priviri acide,
sperand involuntar sa le stinga licarul din ochi.

joi, 22 octombrie 2009

E toamnă.


E toamnă.
Şi ploaia loveşte geamul cu degete lichide.
Eu visez nestingherită,
visez că am construit o barcă
din curcubee si zâmbete,
şi am plutit pe stropi de ploaie
până pe tărâmul basmelor.
Tresar si mă trezesc,
uimită şi speriată,
în mijlocul camerei.

La-nvoială cu timpul.

Roaga timpul sa mai stea putin.
Invita-l la o cafea si fa-l s-o bea cat mai amara.
Spune-i ca s-a vandut tot zaharul.
Implora-l s-o soarba pana la ultima picatura.

In zadar. Oricum n-o sa-i pese.
Si iar o sa te ia in ras.
O sa te mustre ca ti-ai uitat speranta in buzunarul de la spate
al pantalonilor aia soiosi.

Roaga timpul sa te ierte, ca n-ai facut altceva decat sa-l pierzi.
Invita-l la o cafea si pune-i somnifere in ea.
Daca adoarme, sufla-i usor pe gene cu praf de dorinte.

In zadar. Chiar si-n vis, o sa-si intinda falnic aripile,
si-o sa zboare spre neant.
O sa te paraseasca cu nepasare.

In zadar.
Nici cea mai amara cafea n-o sa-l opreasca.
Nici cel mai adanc somn n-o sa-i franga zborul.

In clipa cea din urma,
Nu-ti ramane decat sa-i multumesti.
Si sa-l imbratisezi stans,
In speranta ca parfumul lui o sa-ti ramana imprimat pe piele.

joi, 8 octombrie 2009

Ploaia.


Stătea stingheră într-un colţ. Ploaia îi mângâia blând obrazul iar vântul i se juca prin păr, vrând parcă s-o consoleze. Privea absentă în jur. Se simţea detaşată, aproape imaterială. Unii oamenii mergeau în ritm alert, cu umbrele strident colorate care-ţi săgetau privirea. Alţii alergau ca apucatii, încercând să se adapostească de ploaie. Poate fugeau de ploaie, sau doar de ei înşişi. Ea era încremenită, ca o statuie. Parcă toate simţurile fizice îi erau amorţite, transferate în plan emoţional. Amestecul de lacrimi şi ploaie de pe obraz, care curgea în neştire, ca o cascadă, abia daca-l simtea ca pe o furnicatura. Işi ridică ochii către norii plumburii. Parcă toata greutatea lor atârna pe umerii ei. Durerea lor o invada prin toţi porii fiinţei sale. Era una cu ploaia, sufletul său geamăn.

vineri, 25 septembrie 2009

Chiriasul sufletului ei.

4.12 dimineaţa. Gândurile nu au somn. Se intreabă de ce ii permite încă să stea acolo. De când a venit el, e o debandadă de nedescris. La tot pasul, te impiedici de sentimente sfărâmate. Frânturi de zâmbete se caţără pe pereţii creponati, încercând din răsputeri să găsesacă ieşirea. Pagini rupte de fericire sunt împrăştiate pretutindeni. Scurmierele sunt pline de mucuri de amintiri din care a tras cu sete. Se întreabă cum de l-a lasat atâta timp să locuiască acolo. Şi nici măcar nu şi-a plătit chiria...

Particip la Concursul de Proza Arhiscurta organizat de Trilema .

joi, 27 august 2009

Leapşa.

Leapşa.

Dacă eram o lună, aş fi fost mai.
Dacă eram o zi a săptămânii, aş fi fost vineri.
Dacă eram o parte a zilei, aş fi fost noaptea.
Dacă eram un animal marin, aş fi fost meduză.

Dacă eram o direcţie, aş fi fost la dreapta.

Dacă eram o virtute, aş fi fost integritate.

Dacă eram o personalitate istorică, aş fi fost Mata Hari.

Dacă eram o planetă, aş fi fost Pluto.
Dacă eram un lichid, aş fi fost sirop de trandafiri.
Dacă eram o piatră, aş fi fost topaz.

Dacă eram o pasăre, aş fi fost privighetoare.
Dacă eram o plantă, aş fi fost crin.
Dacă eram un tip de vreme, aş fi fost ploaie.
Dacă eram un instrument muzical, aş fi fost o chitara.
Dacă eram o emoţie, aş fi fost speranţă.

Dacă eram un sunet, aş fi fost susurul apei.
Dacă eram un element chimic, aş fi fost mercur.
Dacă eram un cântec, aş fi fost Coldplay-Fix you
Dacă eram un film, aş fi fost Jeux d'enfants.
Dacă eram un serial, aş fi fost Viaţa cu Louie.

Dacă eram o carte, aş fi fost „De veghe în lanul de secară” (J.D.Salinger).
Dacă eram un fel de mâncare, aş fi fost supă.
Dacă eram un oraş, aş fi fost Veneţia.
Dacă eram un gust, aş fi fost acru.

Dacă eram o aromă, aş fi fost scortisoara.
Dacă eram o culoare, aş fi fost albastru cobalt.
Dacă eram un material, aş fi fost catifea.
Dacă eram un cuvânt, aş fi fost de ce?.
Dacă eram o parte a corpului, aş fi fost un umăr.

Dacă eram o expresie a feţei, aş fi fost zâmbet.
Dacă eram o materie de şcoală, aş fi fost română.
Dacă eram un personaj de desene animate, aş fi fost Louie.
Dacă eram o formă, aş fi fost un cerc.
Dacă eram un număr, aş fi fost 7.

Dacă eram o maşină, aş fi fost o broscuţă.
Dacă eram o haină, aş fi fost o eşarfă.

Daca eram un accesoriu, as fi fost un pandant.

Ce cauti tu, cu ciubotele tale, in sufletul meu?