"Cel ce-ar trai in sufletul sau evenimentul descoperirii fara rest a sensului jocului n-ar mai fi propriu zis jucator, n-ar mai starui in diversitate si n-ar mai fi capabil sa guste bucuria de a inova, construi si combina, deoarece ar cunoaste cu totul alte desfatari si bucurii."
"Si in timp ce Knecht privea acest carusel oniric, si absurd si plin de intelesuri, el insusi se simtea identic in vis cand cu batranul, cand cu baiatul, era cand cel ce venea , cand veneratul, cand conducatorul, cand cel aflat sub ascultare, iar in cursul acestei schimbari labile veni o clipa cand fu amandoi, in acelasi timp si maestru si micul discipol, ba mai mult, chiar se afla mai presus decat amandoi, era organizatorul, nascocitorul, conducatorul si spectatorul caruselului, al intrecerii acesteia dintre batranete si tinerete, care se desfasura in cerc, fara victoria unui sau a altuia, si pe care, cu sentimente schimbatoare , acum o pornea in cea mai mare iuteala. Din acest studiu lua fiinta o noua imagine, mai mult simbolica decat vis, mai mult intelegere decat tablou, anume imaginea sau mai curand intelegerea faptului ca aceasta alergare in circuit, plina de sens si absurda totodata, a maestrului si a discipolului, aceasta cursa a intelepciunii dupa tinerete, a tineretii dupa intelepciune, acest joc nesfarsit, inaripat, era simbolul Castiliei, era jocul vietii in genere, care crge la nesfarsit, dedublata in tinerete si batranete, in zi si noapte, in Yang si Yin."
"[...] in orice caz, s-a intamplat ceea ce era firesc: lumea a fost mare tare decat mine si cu incetul m-a invins si m-a inghitit; s-a intamplat intocmai asa de parca trebuia sa-mi vad confirmate cuvintele de acea viata si sa fiu complet asimilat de acea lume, a a caror justete, naivitate si superioritate ontica le laudasem atat de mult in disputele noastre de la Waldzell si le aparam impotriva logicii tale." (Plinio Designori)
"Se ridica, se duse la fereastra si-si indrepta privirea spre inaltimi, unde intre nori manati de vant se zareau pretutindeni fasii dintr-un cer de noapte profund si senin, plin de stele[...]
-Priveste , spuse el, acest peisaj cu nori si fasii de cer! La prima privire au zice ca profunzimea e acolo unde domneste intunericul cel mai dens, dar numaidecat iti dai seama ca aceasta intunecime si moliciune nu sunt altceva decat norii si ca universul cu adancimea lui incepe abia la marginile si in fiordurile acestor munti de nori, de acolo se scufunda la infinit, acolo se afla stelele cu stralucirea lor solemna si infatisand pentru noi, oamenii, simbolurile supreme ale limpezimii si ordinii. Adancimile universului nu sunt acolo unde se gasesc norii si umbra lor neagra, adancimea sta in limpezime si seninatate."
"Lucrurile frumoase si foarte frumoase sunt si ele trecatoare, din clipa cand au devenit istorice si au capatat chip concret pe pamant."
"Se inselau unii pe altii si asteptau sa fie inselati. trebuia sa te deprinzi sa vezi in om o fiinta slaba, egoista si lasa, trebuia sa-ti dai seama in ce masura erai partas tu insuti la toate aceste insusiri si instinte rele, si totusi sa continui sa crezi si sa-ti hranesti sufletul cu gandul ca omul e si duh si iubire, ca in el salasluieste ceva ce se opune instinctelor si nazuie sa le innobileze"
" Dacă era imposibil să se înlăture frica de moarte prin impunerea raţiunii în locul ei, era totuşi cu putinţă ca această frică de moarte să fie îndrumată, organizată, să i se dea o formă şi un chip, să se obţină din vânzoleala deznădăjduită a celor înnebuniţi o unitate solidă, din vocile sălbatice, nestăpânite, un cor. Knecht trecu numaidecât la treabă, recurse îndată la acest mijloc. Păşi în faţa oamenilor, răcni bine cunoscutele cuvinte de rugă, cu care erau deschise de obicei practicile publice de doliu şi pocăinţă, bocetele la moartea unei străbune sau ceremoniile de sacrificiu şi penitenţă organizate cu prilejul unor pericole obşteşti, ca molimele şi inundaţiile.Strigă vorbele ritmându-le şi întări ritmul cu bătăi din palme, în acelaşi ritm se încovoie aproape până la pământ, se îndreptă din nou, se aplecă iar, se ridică, şi iată zece, douăzeci dintre ceilalţi repetară mişcarea o dată cu el, bătrâna mamă a satului şedea, murmura ritmic şi arăta cu mici înclinări mişcările rituale. Cei ce veneau încoace de la alte colibe se încadrau fără a mai sta pe gânduri în tactul şi spiritul ceremoniei, cei câţiva cu totul posedaţi se prăbuşiră în curând secătuiţi de puteri şi rămaseră ţepeni sau fură siliţi de corul de murmure şi de ritmul plecăciunilor să se încadreze în ceremonia rituală, încercarea reuşise, în loc de o hoardă de nebuni cuprinşi de disperare, acum se afla acolo un norod de inşi cucernici, gata de jertfă şi pocăinţă, ceea ce îl făcea pe fiecare să-şi vină în fire şi să-şi simtă inima întărită, să nu-şi mai ferece în el frica de moarte şi groază sau să le urle doar pentru el, ci să le topească în corul regulat, ritmic al mulţimii, în ceremonia de rugă fierbinte, într-o asemenea practică rituală acţionează multe forţetainice, alinarea cea mai mare stă în aceea că ea sporeşte îndoit simţământul de unitate şi comunitate, iar leacul ei infailibil constă în măsură şi ordine, în ritm şi muzică."
"Fiecare dintre noi nu e decât un om, o experienţă, ofiinţă aflată în drum spre ceva. Dar trebuie să se afle îndrum spredesăvârşire, să năzuiască spre centru, nu spre periferie. Ţine minte:poţi fi logician sau gramatic pur şi totuşi plin de fantezie şi cu dragostede muzică. Poţi fi muzician sau jucător cu mărgele de sticlă şi totuşiplin de devotament faţă de norme şi ordine. Omul la care ne gândim şipe care-l dorim, pe care ni-l propunem ca model ar putea să-şi schimbeîn fiecare zi ştiinţa sau arta cu oricare alta, ar face să strălucească înjocul cu mărgele de sticlă logica cea mai limpede şi în gramaticăfantezia cea mai creatoare. Aşa ar trebui să fim, ar trebui ca în fiecareceas să putem fi puşi în alt post, fără să ne împotrivim şi fără să cădemîn derută."
