Povestea gandurilor

În cerneală stau gândurile si se-mbată. Cu un dans al petelor, ele ameţesc străjile porţii de carton şi se strecoară in palatul versurilor. Îşi lasă rădăcinile la intrare si se agaţă de pereţii rigizi ai infinitului, sperând să găsească strigătul ascuţit ce le-a trezit din somn. Rimele suflă peste ele o ploaie de culoare, care se aruncă in valurile albastre, peste perdeaua roasă. Gândurile alunecă greu pe scările creponate, dar cand se apropie de vârf, işi descid încet aripile, se dezbracă de pelerina monotoniei, şi reuşesc într-un sfârşit să-şi ia zborul. Zborul lor enigmatic ţine până dimineaţa, când vântul le strică bucuria si împraştie stropi din munca lor pe filele îngălbenite. A doua zi, gândurile o iau de la capăt.

Îmi caut propriul eu noaptea si-mi visez nebunia ţinând seama, în universul real, de neputinţa liberei exprimări si cenzurându-mă în nenumarăte ocazii nefireşti. Fug înspre mine ziua, încercând din răsputeri să evadez din celula vieţii cotidiene si ocrotind felul meu de a fi. Fug între vis si realitate si parcă fug înspre lume. Însă zidul ce mă inconjoară, barierele de cenzură a mintii si a libertătii în exprimare, căutată cu atâta jind dar, paradoxal, practicată atât de rar, îmi blochează calea. Fug mereu de cenzuri, în lumi ireale, create de mintea-mi doritoare. Şi totul aici, împletit în mintea mea, realul univers si universuri ireale suprapuse în gândul meu sedus de aceste minunate lumi, care ma asteaptă în orice moment propice dezlipirii de universul real. Îmi alerg neobosită prin minte si parcă aş căuta ceva cu râvnire. De aceea fug în universurile ireale , oaze de fericire, unde pot avea totul fără restricţii.

Noi 3

Pe drum suntem trei : eu, umbra mea şi gândul. Ne certăm între noi. Umbra nu mă părăseşte niciodată, iar gândul... nu-mi dă pace. Închid ochii şi rămân doar cu gândul. Uneori nu îl înţeleg, zboară ca nebunul si deseori... mă răneşte... Se scufundă în adâncuri si revine brusc pe malul realităţii. Umbra? Nu vorbeşte. Ea îmi este fidelă urmandu-ma oriunde, tacută. Astfel ma face să înţeleg că...exist. Nu am de ales aşa că trăiesc alături de ea. Si dacă mă uit bine în jurul meu, observ ca este loc pentru toţi trei.