"Never let me go" Kazuo Ishiguro - citate

“I keep thinking about this river somewhere, with the water moving really fast. And these two people in the water, trying to hold onto each other, holding on as hard as they can, but in the end it's just too much. The current's too strong. They've got to let go, drift apart. That's how it is with us. It's a shame, Kath, because we've loved each other all our lives. But in the end, we can't stay together forever.”

" It had never occurred to me that our lives, so closely interwoven, could unravel with such speed. If I'd known, maybe I'd have kept tighter hold of them. "

" I come here and imagine that this is the spot where everything I've lost since my childhood is washed out. I tell myself, if that were true, and I waited long enough then a tiny figure would appear on the horizon across the field and gradually get larger until I'd see it was Tommy. He'd wave. And maybe call. I don't know if the fantasy go beyond that, I can't let it. I remind myself I was lucky to have had any time with him at all. What I'm not sure about, is if our lives have been so different from the lives of the people we save. We all complete. Maybe none of us really understand what we've lived through, or feel we've had enough time."

“Memories, even your most precious ones, fade surprisingly quickly. But I don’t go along with that. The memories I value most, I don’t ever see them fading.”

“Sometimes I get so immersed in my own company, if I unexpectedly run into someone I know, it's a bit of a shock and takes me a while to adjust.”

“There was another life that I might have had, but I am having this one.”

“Maybe from as early as when you're five or six, there's been a whisper going at the back of your head, saying: “One day, maybe not so long from now, you'll get to know how it feels.” So you're waiting, even if you don't quite know it, waiting for the moment when you realise that you really are different to them; that there are people out there, like Madame, who don't hate you or wish you any harm, but who nevertheless shudder at the very thought of you – of how you were brought into this world and why – and who dread the idea of your hand brushing against theirs. The first time you glimpse yourself through the eyes of a person like that, it's a cold moment. It's like walking past a mirror you've walked past every day of your life, and suddenly it shows you something else, something troubling and strange.”

“What can we ever gain in forever looking back and blaming ourselves if our lives have not turned out quite as we might have wished? The hard reality is, surely, that for the likes of you and I, there is little choice other than to leave our fate, ultimately, in the hands of those great gentlemen at the hub of this world who employ our services. What is the point in worrying oneself too much about what one could or could not have done to control the course one’s life took? Surely it is enough that the likes of you and I at least try to make our small contribution count for something true and worthy. And if some of us are prepared to sacrifice much in life in order to pursue such aspirations, surely that is in itself, whatever the outcome, cause for pride and contentment.”

"Un om sfarsit" de Giovani Papini - citate

"Acolo jos sunt vulturii care mananca inconsumbilele inimi" Matteo Palmieri.

-

"Cel ce-a vrut sa fie totul, cum poate s se multumeasca cu putin? Cel ce cauta cerul, cum poate sa se simta bine pe pamant? Cine a apucat calea dumnezeirii, cum poate sa se resemneze cu omenescul? Totul s-a sfarsit, totul s-a incheiat , totul epierdut. Nu mai e nimic de facut. Consolarea? Nicidecum. Plansul? dar ca sa plangi trebuie sa mai ai o credinta, iti trebuie un pic de s

perant! Eu nu mai sunt nimic, nu mi vreau nimic, nu mia fac nicio miscare. Sint un obiect, nu mi sint un om. Atingeti-ma: sint rece ca o piatra, rece ca un mormant. Aici e ingropat un om care n-a putut sa devina Dumnezeu."
"Daca devin ma taios dupa catevacesti de cafea; daca fac asociatii de idei mai cu usurinta dupa ce am golit un ceainic intreg; daca devin vesel si paradoxal dupa cateva pahare de vin spumos; daca ma simt mai nobil pe o culme inalta de o mie de metri; daca o muzica de cafenea, o fanfara militara sau o cadenta simfonica ma fac mai sensibil si-mi starnesc ganduri , imagini si fraze pe care n-as sti sa le evoc cand e liniste, o rusine neghioaba imi suprinde sufletul si am cruda banuiala ca nu sunt decat o masina cerebrala care produce ceea ce s-a bagat in ea, care are nevoie de sombustibil si de esente pentru a lucra, si ca nu sunt eu cel ce se gandeste, ci cafenelele, ceaiul, vinul, oxigenul si suntelee gandesc si viseaza in mine. E, poate, o spaima stupida: sunt oameni care beau s asculta ceea ce beau si ascult si eu, si totusi nu fac ceea ce fac eu. [...] Nu caut un om, nu caut Omul, ma vreau pe mine insumi, numai pe mine insumi. Dar nu stiu cine sunt, unde ma aflu si ceea ce gandesc cu adevarat. Sint silit sa traiesc cu eul acesta infasat, imbracat si indopat de altii- sa traiesc pentru vecie, ca un necunoscut.Iar lucrul acesta este unul din cele mai aspre chinuri ale vietii mele despus de aspre"

"Nimic nu e adevarat – totul e ingaduit: Am pierdut orice incredere in ratiune, in gandire, in filosofie. Totul e relativ. Adevarul de aici e greseala dincolo. Adevarul dintr-un punct de vedere si falsitate din altul. Unica realitate e prezentul, senzatia, fiecare sa-si traiasca prezentul sau si sa dea dracului formulele si credintele. Am starpit in mine sentimentele de familie, legaturile patriotice, ultimele retineri ale obisnuintei burgheze de purtare corecta. Fiecare sa se elibereze pe sine insusi !"

"Pentru tanarul de 20 de ani orice om in varsta e un inamic, orice idee e suspecta. Lumea ni se pare rau intocmita. Avem chef de munca. Cu manecile suflecate, cu parul in vant, cu tarnacopul in mana, cu carabina in banduliera, constructori si soldati totodata. Sunt cantece de razboi si imnuri revolutionare. Razboiul e oxigenul nostru, fiecare asediu e o sarbatoare, fiecare cuvant o impuscatura mortala, fiecare idee un srapnel care nu da gres. Armata regulata ne repugna. Suntem pentru voluntari, pentru luptatorii liberi din piete care rastoarna regii de pe tron. Totul sau nimic. Sa-l dam jos pe Dumnezeu din norii cerurilor si pe regi de pe tronurile pamantesti. Vrem sa ne eliberam de toti si de toate. Vrem sa aruncam de pe noi pelerinele religiei, jiletcile filosofiei, camasa prejudecatilor, cravatele inodate ale idealurilor, ghetele logicei si izmenele moralei. Sa ne curatim sufletul, sa ne dezinfectam creierul, sa redevenim copii, inocenti si naturali. Nu mai vrem sa fim incatusati si inghesuiti cu autoritate in bancile scolilor, incremeniti si cu gura cascata, pentru a primi bucatura cu bucatura, painea mestecata de alte guri. Ratiunea trebuie sa fie ratiunea noastra, iar istoria trebuie sa inceapa astazi. Sa dispretuiesti oamenii si chiar sa-i urasti si sa-i omori. Dar in fond sa-i iubesti. Noi ne batem pentru a-i face mai buni, urlam pentru ca ei sa tina minte, ii speriem ca sa se gandeasca la situatia lor."

"Ma culc devreme, dorm zece ore in sir, fara sa visez, ma scol cu gura amara si capul greu. Petrec pana seara in felul in care am facut-o cu o zi mai-nainte."

" Pentru mine nu mai exista nimic. Sunt nihilistul desavarsit. Nu mai cred in nimic. Stiu ca din toate eforturile noastre nu va rezulta nimic, ca tot ce-am construit va fi distrus. Tot ce voi face va fi inutil, dar tocmai pentru aceasta ma simt imboldit sa o fac. Daca oamenii ar sti cu siguranta, ca unele acte ale lor nu vor fi platite, nici mai curand, nici mai tarziu, nimeni n-ar mai face nimic. Omul care a renuntat la orice rasplata si lucreaza pentru ceea ce e sortit pieirii, stiind ca totul va pieri, acela e singurul om vrednic de a locui impacat in acest univers. El face, dar nu pretinde ca altii sa faca pentru el; el da, stiind ca nu va primi niciodata; el aspira spre inaltimi, stiind ca nu le va atinge; el se ofera pe sine insusi si stie ca nimeni nu-i va da pretul ce i se cuvine. Adevarata noblete a omului, eroismul sau cel mai mare, consta in a sti sa traiasca chiar atunci cand toate temeiurile vietii sunt distruse in el. Prin acest ultim si disperat curaj, scap in acelasi timp de moarte si de mediocritate."