"Un om sfarsit" de Giovani Papini - citate

"Acolo jos sunt vulturii care mananca inconsumbilele inimi" Matteo Palmieri.

-

"Cel ce-a vrut sa fie totul, cum poate s se multumeasca cu putin? Cel ce cauta cerul, cum poate sa se simta bine pe pamant? Cine a apucat calea dumnezeirii, cum poate sa se resemneze cu omenescul? Totul s-a sfarsit, totul s-a incheiat , totul epierdut. Nu mai e nimic de facut. Consolarea? Nicidecum. Plansul? dar ca sa plangi trebuie sa mai ai o credinta, iti trebuie un pic de s

perant! Eu nu mai sunt nimic, nu mi vreau nimic, nu mia fac nicio miscare. Sint un obiect, nu mi sint un om. Atingeti-ma: sint rece ca o piatra, rece ca un mormant. Aici e ingropat un om care n-a putut sa devina Dumnezeu."
"Daca devin ma taios dupa catevacesti de cafea; daca fac asociatii de idei mai cu usurinta dupa ce am golit un ceainic intreg; daca devin vesel si paradoxal dupa cateva pahare de vin spumos; daca ma simt mai nobil pe o culme inalta de o mie de metri; daca o muzica de cafenea, o fanfara militara sau o cadenta simfonica ma fac mai sensibil si-mi starnesc ganduri , imagini si fraze pe care n-as sti sa le evoc cand e liniste, o rusine neghioaba imi suprinde sufletul si am cruda banuiala ca nu sunt decat o masina cerebrala care produce ceea ce s-a bagat in ea, care are nevoie de sombustibil si de esente pentru a lucra, si ca nu sunt eu cel ce se gandeste, ci cafenelele, ceaiul, vinul, oxigenul si suntelee gandesc si viseaza in mine. E, poate, o spaima stupida: sunt oameni care beau s asculta ceea ce beau si ascult si eu, si totusi nu fac ceea ce fac eu. [...] Nu caut un om, nu caut Omul, ma vreau pe mine insumi, numai pe mine insumi. Dar nu stiu cine sunt, unde ma aflu si ceea ce gandesc cu adevarat. Sint silit sa traiesc cu eul acesta infasat, imbracat si indopat de altii- sa traiesc pentru vecie, ca un necunoscut.Iar lucrul acesta este unul din cele mai aspre chinuri ale vietii mele despus de aspre"

"Nimic nu e adevarat – totul e ingaduit: Am pierdut orice incredere in ratiune, in gandire, in filosofie. Totul e relativ. Adevarul de aici e greseala dincolo. Adevarul dintr-un punct de vedere si falsitate din altul. Unica realitate e prezentul, senzatia, fiecare sa-si traiasca prezentul sau si sa dea dracului formulele si credintele. Am starpit in mine sentimentele de familie, legaturile patriotice, ultimele retineri ale obisnuintei burgheze de purtare corecta. Fiecare sa se elibereze pe sine insusi !"

"Pentru tanarul de 20 de ani orice om in varsta e un inamic, orice idee e suspecta. Lumea ni se pare rau intocmita. Avem chef de munca. Cu manecile suflecate, cu parul in vant, cu tarnacopul in mana, cu carabina in banduliera, constructori si soldati totodata. Sunt cantece de razboi si imnuri revolutionare. Razboiul e oxigenul nostru, fiecare asediu e o sarbatoare, fiecare cuvant o impuscatura mortala, fiecare idee un srapnel care nu da gres. Armata regulata ne repugna. Suntem pentru voluntari, pentru luptatorii liberi din piete care rastoarna regii de pe tron. Totul sau nimic. Sa-l dam jos pe Dumnezeu din norii cerurilor si pe regi de pe tronurile pamantesti. Vrem sa ne eliberam de toti si de toate. Vrem sa aruncam de pe noi pelerinele religiei, jiletcile filosofiei, camasa prejudecatilor, cravatele inodate ale idealurilor, ghetele logicei si izmenele moralei. Sa ne curatim sufletul, sa ne dezinfectam creierul, sa redevenim copii, inocenti si naturali. Nu mai vrem sa fim incatusati si inghesuiti cu autoritate in bancile scolilor, incremeniti si cu gura cascata, pentru a primi bucatura cu bucatura, painea mestecata de alte guri. Ratiunea trebuie sa fie ratiunea noastra, iar istoria trebuie sa inceapa astazi. Sa dispretuiesti oamenii si chiar sa-i urasti si sa-i omori. Dar in fond sa-i iubesti. Noi ne batem pentru a-i face mai buni, urlam pentru ca ei sa tina minte, ii speriem ca sa se gandeasca la situatia lor."

"Ma culc devreme, dorm zece ore in sir, fara sa visez, ma scol cu gura amara si capul greu. Petrec pana seara in felul in care am facut-o cu o zi mai-nainte."

" Pentru mine nu mai exista nimic. Sunt nihilistul desavarsit. Nu mai cred in nimic. Stiu ca din toate eforturile noastre nu va rezulta nimic, ca tot ce-am construit va fi distrus. Tot ce voi face va fi inutil, dar tocmai pentru aceasta ma simt imboldit sa o fac. Daca oamenii ar sti cu siguranta, ca unele acte ale lor nu vor fi platite, nici mai curand, nici mai tarziu, nimeni n-ar mai face nimic. Omul care a renuntat la orice rasplata si lucreaza pentru ceea ce e sortit pieirii, stiind ca totul va pieri, acela e singurul om vrednic de a locui impacat in acest univers. El face, dar nu pretinde ca altii sa faca pentru el; el da, stiind ca nu va primi niciodata; el aspira spre inaltimi, stiind ca nu le va atinge; el se ofera pe sine insusi si stie ca nimeni nu-i va da pretul ce i se cuvine. Adevarata noblete a omului, eroismul sau cel mai mare, consta in a sti sa traiasca chiar atunci cand toate temeiurile vietii sunt distruse in el. Prin acest ultim si disperat curaj, scap in acelasi timp de moarte si de mediocritate."