Portrait d'une femme - Iulian Boldea

în labirintul corpului tău ca o floare retractilă stângace
micile pârâiaşe de sânge şi limfă prefac perfecţiunea
în suav neant al cărnii.
o, anatomie a frigului o, anatomie a visului
ascuns în petalele oaselor tale în cartilagiile iluziei.
în labirintul corpului tău
nici o mirare nu rămâne intactă
nici o tristeţe nu se străvede
în oglinzile concave ale minţii.
doar săruturile neîntâmplate se preling în colţul buzelor
ca un surâs răstălmăcit ca o himeră tulburător
de reală.

vise de sticla verde

pasim cu ochii inchisi pe vise de sticla verde

la capat de mare; de cer; de lume; de timp

vedem valurile involburate venind spre noi

ne scaldam in ele.

locuim intr-o secunda 

tragem de extreme

poate reusim sa-i unim capetele 

sa o transformam intr-o secunda-cerc

o secunda cerc galbena, etern incatusata

in cortexul nostru frontal.

picaturi de suflet- ioan marginean

câteodată
îmi
storc
sufletul
numărând
singur
în noapte
picăturile
vii
şi
cele nevii

De apoi

De apoi

Va veni
Si ziua aceea
In care ne
Vom odihni
Pe margine
De Eden

Intre cringuri
Cu miros de
Ploaie tinara,
Rasfoind
Cartea dintai
A perpetuarii
Noastre
Prin veacuri...

Luciana Vaughan

Adam Cu toate ca se afla in rai,
Adam se plimba pe alei preocupat si trist
Pentru ca nu stia ce-i lipseste.
Atunci Dumnezeu a confectionat-o pe Eva
Dintr-o coasta a lui Adam.
Si primului om atat de mult i-a placut aceasta minune
Incat chiar in clipa aceea
Si-a pipait coasta imediat urmatoare,
Simtindu-si degetele frumos fulgerate
De niste sini tari si coapse dulci
Ca de contururi de note muzicale.
O noua Eva rasarise in fata lui.
Tocmai isi scosese oglinjoara
Si se ruja pe buze.
"Asta e viata!" - a oftat Adam
Si-a mai creat inca una.
Si tot asa, de cate ori Eva oficiala
Se intorcea cu spatele
Sau pleca la piata dupa aur, smirna si tamiie
Adam scotea la lumina o noua cadina
Din haremul lui intercostal.
Dumnezeu a observat
Aceasta creatie desantata a lui Adam
L-a chemat la el, l-a sictirit Dumnezeieste
Si l-a izgonit din rai
Pentru suprarealism.

Marin Sorescu

cum am ajuns de la o banala otita la o afecto-tomie.

astazi rup cu disperare foi de hartie

patate de albul amintirilor ce n-au fost scrise.

scrasnetul de foi rupte imi zgarie timpanul cu ghearele

si-si trece degetele lin pe nervul coarda timpanului.

muzica sa se frange in bucati de povesti mute.

infectia aluneca usor pe trompa lui eustachio.

sufar de rinofaringita acuta.

simturile inimii mele au ramas fara glas.

sufar de hipoacuzie

nu-mi mai pot auzi muzica sparta a sentimentelor.

astazi am fost la medic. m-am speriat putin de halatul lui alb insa a fost ok. l-am privit adanc in ochii negri adanci si aparent inocenti. i-am zis "domnule doctor, cred ca sentimentele mele au luat-o razna. nu mai canta. au devenit surdomute." "sentimente? a zis el mirat,cu un ras batjocoritor. asta sunt ramasite ancestrale. cei ca dumneata sunt un perico pentru societate. chestiile astea sunt extrem de contagioase. o simpa otita si...voila, lumea intreaga se trezeste invadata de afecte. in curand o sa fie epidemie. unde nu-i atentie, vai de bietile inimi.trebuie sa va punem in carantina urgent." a scos din buzunar o sticila pe care scria cu litere rotunjite "indiferenta" si mi-a dat sa beau. am dat-o pe gat pana am simtit cum totul se invartea in juru-mi. ce s-a intamplat in urmatoarele minute ( poate ore, zile, luni sau chiar ani) nu pot spune sigur. stiu doar ca m-am trezit cu capul explodandu-mi si cu o senzatie pe care n-o avusesem niciodata. o senzatie de...nimic. inca vedeam in ceata. m-am uitat in dreapta si acolo le-am vazut. erau pe o tavita intinse toate.: unele mai mari, altele mai mici, galbene, albastre, violet, unele chiar negre, de smoala si absolut hidoase. cum nu se poate mai ciudate. triunghiulare dreptunghiulare, decupate stramb, in diverse forme. in forma de acasa, prima zi de scoala, prima senzatie de fluturi in stomac, primul sarut sub felinar, la munte, cel mai frumos rasarit etc. erau cu miliardele. imprastiate, cu urme proaspete de fiinta mea, de sufletul meu pe ele, abia scoase din pieptul meu. in mod ormal probabil as fi simtit o furie inimaginabila, insa indiferenta e tot ce simt acum. sau, mai bine spus, tot ce nu simt e tot. nu mai simt nimic nici macar in legatura cu faptul de a nu simti nimic.