Unii te văd numai pe tine,
Alţii mă văd numai pe mine,
Ne suprapunem atât de perfect
Încât nimeni nu ne poate zări deodată
Şi nimeni nu îndrăzneşte să locuiască pe muchia
De unde putem fi văzuţi amândoi.
Tu vezi numai luna,
Eu văd numai soarele,
Tu duci dorul soarelui,
Eu duc dorul lunii,
Stăm spate în spate,
Oasele noastre s-au unit de mult,
Sângele duce zvonuri
De la o inimă la alta.
Cum eşti?
Dacă ridic braţul
Şi-l întind mult înapoi,
Îţi descopăr clavicula dulce
Şi, urcând, degetele îţi ating
Sfintele buze,
Apoi brusc se-ntorc şi-mi strivesc
Până la sânge gura.
Cum suntem?
Avem patru braţe să ne apărăm,
Dar eu pot să lovesc numai duşmanul din faţa mea
Şi tu numai duşmanul din faţa ta,
Avem patru picioare să alergăm,
Dar tu poţi fugi numai în partea ta
Şi eu numai în cealaltă parte.
Orice pas este o luptă pe viaţă şi pe moarte.
Suntem egali?
Vom muri deodată sau unul va purta,
Încă o vreme,
Cadavrul celuilalt lipit de el
Şi molipsindu-l lent, prea lent, cu moarte?
Sau poate nici nu va muri întreg
Şi va purta-n eternitate
Povara dulce-a celuilalt,
Atrofiată de vecie,
Cât o cocoaşă,
Cât un neg...
Oh, numai noi cunoaştem dorul
De-a ne putea privi în ochi
Şi-a înţelege astfel totul,
Dar stăm spate în spate,
Crescuţi ca două crengi
Şi dacă unul dintre noi s-ar smulge,
Jertfindu-se pentru o singură privire,
Ar vedea numai spatele din care s-a smuls
Însângerat, înfrigurat,
Al celuilalt.
sâmbătă, 29 octombrie 2011
marți, 20 septembrie 2011
Waking life (2001)
"There's only one instant, and it's right now. And it's eternity."
"Life is a matter of a miracle that is collected over time by moments flabbergasted to be in each others presence"
"The worst mistake that you can make is to think you're alive when really you're asleep in life's waiting room"
"Hey. Could we do that again? I know we haven't met, but I don't want to be an ant. You know? I mean, it's like we go through life with our antennas bouncing off one another, continously on ant autopilot, with nothing really human required of us. Stop. Go. Walk here. Drive there. All action basically for survival. All communication simply to keep this ant colony buzzing along in an efficient, polite manner. "Here's your change." "Paper or plastic?' "Credit or debit?" "You want ketchup with that?" I don't want a straw. I want real human moments. I want to see you. I want you to see me. I don't want to give that up. I don't want to be ant, you know? "
Man on the Train: Hey, are you a dreamer?
Wiley: Yeah.
Man on the Train: I haven't seen too many around lately. Things have been tough lately for dreamers. They say dreaming is dead, no one does it anymore. It's not dead it's just that it's been forgotten, removed from our language. Nobody teaches it so nobody knows it exists. The dreamer is banished to obscurity. Well, I'm trying to change all that, and I hope you are too. By dreaming, every day. Dreaming with our hands and dreaming with our minds. Our planet is facing the greatest problems it's ever faced, ever. So whatever you do, don't be bored, this is absolutely the most exciting time we could have possibly hoped to be alive. And things are just starting
Celine: I've been thinking also about something you said.
Jesse: What's that?
Celine: Just about reincarnation and where all the new souls come through over time. Everybody says they have been the reincarnation of Cleopatra or Alexander The Great. I always want to tell them they were probably some dumb fuck like everybody else.
Accordion Player: And this is where I think language came from. It came from our desire to transcend our isolation and have some sort of connection with one another. And it had to be easy when it was just simple survival, like water we came up with a sound for that
[... ]
Accordion Player: but when we use that same system of symbols to communicate all the abstract and intangible things that we're experiencing. When I say love the sound comes out of my mouth and it hits the other person's ear, travel through this Byzantine conduit in their brain, through their memories of love, or lack of love, and they register what I'm saying and they say, Yes they understand, but how do I know they understand? Because words are inert, they'r ejust symbols, they're dead. And so much of our experience is intangible. So much of what we perceive cannot be expressed, it's unspeakable. And yet, when we communicate with one another, and we feel that we have connected, and we think we are understood, I think we have a feeling of almost spiritual communion. And that feeling might be transient, but I think that's what we live for.
"What you do makes a difference. We should never simply write ourselves off and see ourselves as the victim of various forces. It's always our decision who we are"

joi, 28 aprilie 2011
Te stiu... ©Teodora Morar
... Parul tau miroase a tot si a frustrare.
Porti pe chip urme ale oamenilor pe care i-ai intalnit.
Mirosi a lume incalcita
inghitita de praful orasului.
Pielea iti e tare, buzele rupte la mijloc.
Iti sfarami iluzile cu tocul pantofilor,
pe strada care iti poarta numele.
Singura esti invincibila.
Cand esti cu ei, te temi.
Te temi de dezamagiri, asa ca ascunzi secrete in tine.
De fiecare data cand deschizi usa
ele striga.
Zambesti mereu prietenilor pe care nu ii ai.
Te imbratisezi singura, ai maini frumoase
si inchizi mereu ochii cand
te privesc.
Fumezi grabit, cu miscari largi.
Esti falsa si ti-e frica.
Talpile te dor ,dar continui sa mergi repede.
Gatul iti arde. Bea un pahar de vin cu mine.
Te inchizi intr-o carapace de plastic.
Sunt acele zile cand nu te pot cunoaste
si lumea imi e straina.
Vreau sa imi lipesc palmele reci
de fruntea ta
Si sa fiu fericit pentru ca stiu culoarea
ochilor tai.
............................................
Apoi, sa ne mintim intreaga dimineata cu cafea
Si priviri fara vina.

de azi ne privim cu alţi ochi ©Delia Marilena Grosu
nu am plâns niciodată. deşi uneori mă durea
aşa de tare încât ţipam încet şi mă încordam până deveneam o minge
pe care o aruncau de la unul la altul toţi bărbaţii
prin care am trecut vreodată sau care au trecut prin mine/ acum
arat ca un copil pierdut şi mă bucur că nu e mama aici
să mă vadă aşa întinsă într-un pat străin plin de urmele
atâtor atâtor femei care nu ţi-au spus niciodată ce însemni pentru ele
care te-au aşteptat probabil să vii să umblii puţin prin ele
miroase a ars
/ în camera asta soarele nu luminează
iar dimineaţa pare o lungă înşiruire de ochi trişti
care privesc cu frică pe geam /
lângă mine e un om care plânge tot timpul
ochii i se fac din ce în ce mai mari şi mă priveşte pe ascuns
dac-aş putea, i-aş dirija eu privirea tristă să se uite doar la mine
dar numai să fiu sigură că să plângi e gratis
miroase a ars
iar eu sunt din ce în ce mai sigură că într-o zi
o să aud lumina şi o să mă ridic din patul ăsta
ca să închid geamul.

era o vreme când fiecare atingere a ta
însemna mai mult decât
o mie de ploi de vară una după alta
îţi făcusem loc în mine cum am ştiut eu mai bine
şi am avut grijă de noi doi ca şi cum aş fi fost doar eu
vedeam prin ochii tăi şi te lăsam să umbli
ştiam de la început că lumea s-ar opri în loc dacă ai clipi
şi habar nu aveam că pot să ajung să
uit tot ce ştiam despre mine şi am ajuns să fiu atât atât atât
de aproapiată de cineva încât amintirile să ni se intersectau
de fiecare dată când ne priveam ni se dilatau ochii
şi eram din ce în ce mai sigură că am fost făcuţi
unul-pentru-celălalt şi că nimeni înaintea noastră
nu a simţit aşa ceva n-i-m-e-n-i nu a mai vorbit de iubire
înainte de noi doi
/
apoi a venit toamna
şi cumva atingerile tale au ajuns să însemne
din ce în ce mai puţin până când distanţa
dintre noi a crescut atât atât atât de mult
încât nu mai ştiu nimic despre tine
şi fiecare amintire a ta mi se pare o secvenţă
dintr-un film alb-negru / anii '60 /
mut.

"cu ochii tăi m-am văzut deunăzi în ultima bancă cu anca jucând
spânzurătoarea în latina vulgară pizmuind sărăcia cu duhul și pe
prietenii mei cei mai buni etalându-și emfatici eroinele – ca pe niște
superbe tatuaje de-o zi – care căzuseră pe rând în extaz în fața aceleiași
rochii de mireasă din vitrina celui mai luxos second hand de pe corso
m-am văzut crescând în fotografia din cartea de identitate până dincolo
de marginile ei gelozindu-te fără tine păream un vineri fără robinson –
obsedanta mea doamnă robinson din the graduate – un om fără umbră
un zeu fără olimp un roman fără intrigă un primat deprimat o viețuitoare
fără alt alibi deînmulțitul fără înmulțitor dar de fapt ca pe o schismă
desprinsă din mine în dreapta-mi credință căutându-te prin nopțile reci
de sub constelația câinelui prin nedeslușitele pilde ale unor palide
fresce de dincoace și de dincolo de porțile împărătești ale zorilor
melancolică și neverosimil de frumoasă te-am văzut duminică pe la
prânz pe maidanul din spatele blocului suflând în sferele de scame
ale păpădiilor antrenându-te pentru lumânările tortului și am sperat
că vei fi rătăcind printre amintirile noastre ca printr-un trist magazin
cu toate mărfurile la cinci lei și fiindcă îți spusesem cândva că nu
mi-am cunoscut îngerul păzitor te-am visat goală pe malul unui râu
de lapis lazuli fremătătoare ca trestia rugându-te și așteptând în secret
să ți se așeze vreo albiliță pe spate ca să-mi faci cadou revelația lui
la șase fix am sunat mi-ai deschis și-n ochii tăi perlați mi-am văzut
sufletul exhibiționist gata să admită că inocențaeopieleuzatășistrâmtă
pecaren-onăpârleștitrebuies-ojupoidepetinetuînsuțișidragosteauntruism
indicibilșide-aceeapoatecăvomfităcutuneoricuvintelealtora renunțând
am văzut literele unui scenariu fără replici declașându-și asediul
asupra inimii tale mărșăluind imperturbabile ca o procesiune de furnici
legionare pe cele din avangardă făcând poduri din trupurile lor pentru
toate celelalte surate peste linia vieții și cea a norocului din palme
peste adânciturile parfumate de deasupra claviculelor peste respirația
dintre buzele crispate în zâmbet am văzut anonimi figuranți personaje
operatori scenografi luminiști schimbându-și rolurile între ei în cea
mai asurzitoare tăcere clacheta strivind din greșeală și ultima muscă
angajată să bâzâie la scenele siropoase și în finalul patetic regizorul
adolescenței mele – acest colecționar de infarcturi – urlând pentru
ulltima oară CUUUUT prăbușindu-se m-am văzut atât de tânăr încât
încă mă mai credeam dublura Domnului Dumnezeu și filistin eretic și
blasfemator am început în gând să hulesc de ce m-ai mai făcut Doamne
purtător de cuvânt dăcă dragostea ei e un film de dinaintea sonorului
rând pe rând ți-au plecat invitații mai rugat să rămân să-ți aprind o
țigară și iar mi-am văzut neputincioase cuvintele când albul și negrul
ziua și noptea iubirea și ura capul și pajura iertarea și damnațiunea
viața și moartea luciditatea și paranoia păreau iminente și echiprobabile
și toate-mpreună se numeau simplu – mâine – o zi de luni care a rămas
nevorbită și stătea între noi ca între doi copii ultima felie de tort
cel puțin toate aceste cuvinte le-am spus apoi rochiei de mireasă din
centru și numai sticla subțire și rece a vitrinei ne despărțea în ea mi-am
văzut sinele rizibil și trist pentru ultima oară noaptea-mi cădea pe

umeri ca un frac sub care m-am grăbit să-mi ascund cămașa de forță"
Filip Cristinescu
marți, 29 iunie 2010
"Invitaţia la vals" Mihail Drumeş - citate
"- Îmi place să mă visez rege, dictator, actor mare. E pentru mine o fericire fără seamăn, singura fericire.
-Dar nu încerci niciodată să ajungi ceea ce visezi? îl descoase ea.
-Nu ştiu dacă atunci mi-ar mai plăcea.
E de neînchipuit cum nu-şi dă seama femeia că dragostea nu-i decât drumul până la aflarea adevărului. De aici încolo, se sfârşeşte lupta şi urmează supunerea. S-a dus farmecul necunoscutului. Necunoscutul devine pe zi ce trece tot mai cunoscut şi dragostea sucombă roasă de repetiţie, obişnuinţă, saturaţie."
"Întotdeauna îndragostiţii au o lumină ciudată pe faţa lor, care-l deosebeşte pe unul dintr-o mie de oameni"
"-Uite, uite marea!
Ea scurma zarea cu privirile, dar nu spunea nimic.
-Ce înseamnă asta, Aimee? Nu-ţi place?
-Nu, Dorule...Era mult mai frumoasă în închipuirea mea...
-Şi atunci ce-i de făcut?
-Hai să ne întoarcem!
-Eşti nebună? Judeci marea după o bucaţică din ea? Ce-ai spune dacă cineva, văzându-ţi degetul mic, ar spune că eşti urâtă? Stai, uite-te acum...
-Iartă-mă, Dor, e frumoasă, dar altfel...altfel...
-Nu-mi cere mie iertare. Cere-i ei..."
"Ne dureau ochii de la atâta apă [...] Prezenţa mării ne făcea să ne simţim uriaşi, ca Gulliver in ţara piticilor, si simţământul acesta de grandoare era atât de puternic, încât credeam că am ieşit din noi, iar în spate se târau nevoielnic rămăşiţele noastre. Şi, mergând aşa la braţ cu marea, amândoi îi sorbeam aerul , măreţia, necuprinsul."
"-Cu tine mă simt alta, parcă am intrat într-o nouă existenţă."
"-Da, sunt binedispus, pentru că, închipuie-ţi, niciuna dintre corăbiile mele nu s-a înecat în mare...Toate au ajuns la destinaţie.
-În schimb, ale mele sunt gata să se înece.
-Atunci, repede, îmbracă-te!...Mergem să le salvăm...
-Cum? a făcut ea , mirată, acoperindu-şi surâsul cu mâna.
-Foarte bine. Închiriem o barcă si pornim pe mare în căutarea lor.
-Ai dreptate. Dor, un naufragiu ar fi catastrofal pentru mine. Toate iluziile mele s-ar duce la fund.
-Te rog, de-aici înainte să nu mai ţii iluziile în corăbii."
"-La ce te gândeşti?
-Cum aş face să ne salvăm iubirea de călăul ei, Timpul?"
"Nu lăsa pasiunea să urce la creier şi să-ţi ia minţile. Reteaz-o încă de la inimă. Cine raţionează în iubire e stăpânul celuilalt."
" Nu sorbi prea însetat din fericire, căci fericirea e insaţiabilă ca apa sărată a naufragiatului: cu cât bei, cu atât îţi creşte setea. O fericire egală e plictisitare sau, mai bine zis, nu e fericire."
"Oare marea artă a iubirii nu e să rupi când eşti pe culme? De ce să aştepţi descompunerea simţămintelor, inevitabilele certuri, injosiri, invective, care coboară în mocirlă cerul dragostei?"
"Marile dureri nu dor de la început. Sunt mari pentru că deschid o rană care nu se mai vindecă."
"Într-un târziu, printr-o lentă tranziţie, am simţit o apăsare şi pe dinăuntru, şi dinafară. Mă apăsa materialitatea gândurilor prefăcute în plumb, mă apăsau inima îngheţată, aerul pereţii şi tavanul, care stătea să cadă."
"Aş fi rămas de o sută de ori şi-aş fi plecat o singură dată. Şi totuşi, am plecat"
"Toată încăperea se umplu de fiinţa ei."
" Şedeam lângă ea, auzeam cum îmi soarbe răsuflarea şi m-aşteptam să izbucnească într-o explozie de dragoste. [...] Apoi fugi si nu ştiu dacă fugea de mine sau de ea."
"Dar ce experienţă aveam? de unde să ştiu eu că iubirea dintre două fiinţe nu e egală, că balanţa atârnă când într-o parte, când într-alta, două imponderabile de care arar ne dăm seama. [...] Bărbatul se dă dragostei cu prudenţă, păstrând rezerve pentru sine, de aceea îşi păstrează, măcar parţial, echilibrul. Pe când noi, femeile, ne dăm integral, mistuindu-ne în aşa fel, încât nu ne rămâne decât umbra celor care am fost. [...] Şi nu ştiu dacă vreo femeie îndrăgostită raţionează vreodată cu creierul."
"Plangeam cu toată fiinţa...Tot ce rămăsese viu în mine plângea angrenat într-o dezlănţuire ce nu mai putea fi stăvilită. Şi, cidăţenie, plânsul acela îmi făcea bine! Găsisem un sâmbure de fericire chiar în lacrimi."
" Cine ar putea să-mi smulgă rădăcinile ei crescute până în adâncurile mele cele mai insondabile? Iubirile mari sunt tocmai acelea de care te îndoieşti mai mult."
"Invitaţia la vals" - Mihail Drumeş

Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Ce cauti tu, cu ciubotele tale, in sufletul meu?