mă doare frigul din iarna asta
mai ales când mă gândesc aşa că
ar fi trebuit să tremurăm împreună
crapă sufletu-n mine

îmi bag mâinile în buzunare te caut
cu fiecare deget în scame şi cusături
parcă ţi-aş mângâia spatele
mă trezesc că uit să merg pe stradă
se uită toată lumea şi mă întristez
mă fac roşie şi mi se umezesc ochii

ştii eu nu te mai vreau nu mai pot aşa
am îngheţat de tot vreau să mă agăţ de pământ
şi să mă usuc la soare să te văd cum plonjezi
de pe acoperiş în cămaşa mea

acum te grăbeşti să dai soarele jos de pe mine
şi plângi că mă arde
roagă-te să nu mor
că rămâi singur şi o să regreţi

 ©Stefania Anitoiu

"Never let me go" Kazuo Ishiguro - citate

“I keep thinking about this river somewhere, with the water moving really fast. And these two people in the water, trying to hold onto each other, holding on as hard as they can, but in the end it's just too much. The current's too strong. They've got to let go, drift apart. That's how it is with us. It's a shame, Kath, because we've loved each other all our lives. But in the end, we can't stay together forever.”

" It had never occurred to me that our lives, so closely interwoven, could unravel with such speed. If I'd known, maybe I'd have kept tighter hold of them. "

" I come here and imagine that this is the spot where everything I've lost since my childhood is washed out. I tell myself, if that were true, and I waited long enough then a tiny figure would appear on the horizon across the field and gradually get larger until I'd see it was Tommy. He'd wave. And maybe call. I don't know if the fantasy go beyond that, I can't let it. I remind myself I was lucky to have had any time with him at all. What I'm not sure about, is if our lives have been so different from the lives of the people we save. We all complete. Maybe none of us really understand what we've lived through, or feel we've had enough time."

“Memories, even your most precious ones, fade surprisingly quickly. But I don’t go along with that. The memories I value most, I don’t ever see them fading.”

“Sometimes I get so immersed in my own company, if I unexpectedly run into someone I know, it's a bit of a shock and takes me a while to adjust.”

“There was another life that I might have had, but I am having this one.”

“Maybe from as early as when you're five or six, there's been a whisper going at the back of your head, saying: “One day, maybe not so long from now, you'll get to know how it feels.” So you're waiting, even if you don't quite know it, waiting for the moment when you realise that you really are different to them; that there are people out there, like Madame, who don't hate you or wish you any harm, but who nevertheless shudder at the very thought of you – of how you were brought into this world and why – and who dread the idea of your hand brushing against theirs. The first time you glimpse yourself through the eyes of a person like that, it's a cold moment. It's like walking past a mirror you've walked past every day of your life, and suddenly it shows you something else, something troubling and strange.”

“What can we ever gain in forever looking back and blaming ourselves if our lives have not turned out quite as we might have wished? The hard reality is, surely, that for the likes of you and I, there is little choice other than to leave our fate, ultimately, in the hands of those great gentlemen at the hub of this world who employ our services. What is the point in worrying oneself too much about what one could or could not have done to control the course one’s life took? Surely it is enough that the likes of you and I at least try to make our small contribution count for something true and worthy. And if some of us are prepared to sacrifice much in life in order to pursue such aspirations, surely that is in itself, whatever the outcome, cause for pride and contentment.”

"Un om sfarsit" de Giovani Papini - citate

"Acolo jos sunt vulturii care mananca inconsumbilele inimi" Matteo Palmieri.

-

"Cel ce-a vrut sa fie totul, cum poate s se multumeasca cu putin? Cel ce cauta cerul, cum poate sa se simta bine pe pamant? Cine a apucat calea dumnezeirii, cum poate sa se resemneze cu omenescul? Totul s-a sfarsit, totul s-a incheiat , totul epierdut. Nu mai e nimic de facut. Consolarea? Nicidecum. Plansul? dar ca sa plangi trebuie sa mai ai o credinta, iti trebuie un pic de s

perant! Eu nu mai sunt nimic, nu mi vreau nimic, nu mia fac nicio miscare. Sint un obiect, nu mi sint un om. Atingeti-ma: sint rece ca o piatra, rece ca un mormant. Aici e ingropat un om care n-a putut sa devina Dumnezeu."
"Daca devin ma taios dupa catevacesti de cafea; daca fac asociatii de idei mai cu usurinta dupa ce am golit un ceainic intreg; daca devin vesel si paradoxal dupa cateva pahare de vin spumos; daca ma simt mai nobil pe o culme inalta de o mie de metri; daca o muzica de cafenea, o fanfara militara sau o cadenta simfonica ma fac mai sensibil si-mi starnesc ganduri , imagini si fraze pe care n-as sti sa le evoc cand e liniste, o rusine neghioaba imi suprinde sufletul si am cruda banuiala ca nu sunt decat o masina cerebrala care produce ceea ce s-a bagat in ea, care are nevoie de sombustibil si de esente pentru a lucra, si ca nu sunt eu cel ce se gandeste, ci cafenelele, ceaiul, vinul, oxigenul si suntelee gandesc si viseaza in mine. E, poate, o spaima stupida: sunt oameni care beau s asculta ceea ce beau si ascult si eu, si totusi nu fac ceea ce fac eu. [...] Nu caut un om, nu caut Omul, ma vreau pe mine insumi, numai pe mine insumi. Dar nu stiu cine sunt, unde ma aflu si ceea ce gandesc cu adevarat. Sint silit sa traiesc cu eul acesta infasat, imbracat si indopat de altii- sa traiesc pentru vecie, ca un necunoscut.Iar lucrul acesta este unul din cele mai aspre chinuri ale vietii mele despus de aspre"

"Nimic nu e adevarat – totul e ingaduit: Am pierdut orice incredere in ratiune, in gandire, in filosofie. Totul e relativ. Adevarul de aici e greseala dincolo. Adevarul dintr-un punct de vedere si falsitate din altul. Unica realitate e prezentul, senzatia, fiecare sa-si traiasca prezentul sau si sa dea dracului formulele si credintele. Am starpit in mine sentimentele de familie, legaturile patriotice, ultimele retineri ale obisnuintei burgheze de purtare corecta. Fiecare sa se elibereze pe sine insusi !"

"Pentru tanarul de 20 de ani orice om in varsta e un inamic, orice idee e suspecta. Lumea ni se pare rau intocmita. Avem chef de munca. Cu manecile suflecate, cu parul in vant, cu tarnacopul in mana, cu carabina in banduliera, constructori si soldati totodata. Sunt cantece de razboi si imnuri revolutionare. Razboiul e oxigenul nostru, fiecare asediu e o sarbatoare, fiecare cuvant o impuscatura mortala, fiecare idee un srapnel care nu da gres. Armata regulata ne repugna. Suntem pentru voluntari, pentru luptatorii liberi din piete care rastoarna regii de pe tron. Totul sau nimic. Sa-l dam jos pe Dumnezeu din norii cerurilor si pe regi de pe tronurile pamantesti. Vrem sa ne eliberam de toti si de toate. Vrem sa aruncam de pe noi pelerinele religiei, jiletcile filosofiei, camasa prejudecatilor, cravatele inodate ale idealurilor, ghetele logicei si izmenele moralei. Sa ne curatim sufletul, sa ne dezinfectam creierul, sa redevenim copii, inocenti si naturali. Nu mai vrem sa fim incatusati si inghesuiti cu autoritate in bancile scolilor, incremeniti si cu gura cascata, pentru a primi bucatura cu bucatura, painea mestecata de alte guri. Ratiunea trebuie sa fie ratiunea noastra, iar istoria trebuie sa inceapa astazi. Sa dispretuiesti oamenii si chiar sa-i urasti si sa-i omori. Dar in fond sa-i iubesti. Noi ne batem pentru a-i face mai buni, urlam pentru ca ei sa tina minte, ii speriem ca sa se gandeasca la situatia lor."

"Ma culc devreme, dorm zece ore in sir, fara sa visez, ma scol cu gura amara si capul greu. Petrec pana seara in felul in care am facut-o cu o zi mai-nainte."

" Pentru mine nu mai exista nimic. Sunt nihilistul desavarsit. Nu mai cred in nimic. Stiu ca din toate eforturile noastre nu va rezulta nimic, ca tot ce-am construit va fi distrus. Tot ce voi face va fi inutil, dar tocmai pentru aceasta ma simt imboldit sa o fac. Daca oamenii ar sti cu siguranta, ca unele acte ale lor nu vor fi platite, nici mai curand, nici mai tarziu, nimeni n-ar mai face nimic. Omul care a renuntat la orice rasplata si lucreaza pentru ceea ce e sortit pieirii, stiind ca totul va pieri, acela e singurul om vrednic de a locui impacat in acest univers. El face, dar nu pretinde ca altii sa faca pentru el; el da, stiind ca nu va primi niciodata; el aspira spre inaltimi, stiind ca nu le va atinge; el se ofera pe sine insusi si stie ca nimeni nu-i va da pretul ce i se cuvine. Adevarata noblete a omului, eroismul sau cel mai mare, consta in a sti sa traiasca chiar atunci cand toate temeiurile vietii sunt distruse in el. Prin acest ultim si disperat curaj, scap in acelasi timp de moarte si de mediocritate."

Cuplu- Ana Blandiana

Unii te văd numai pe tine,
Alţii mă văd numai pe mine,
Ne suprapunem atât de perfect
Încât nimeni nu ne poate zări deodată
Şi nimeni nu îndrăzneşte să locuiască pe muchia
De unde putem fi văzuţi amândoi.
Tu vezi numai luna,
Eu văd numai soarele,
Tu duci dorul soarelui,
Eu duc dorul lunii,
Stăm spate în spate,
Oasele noastre s-au unit de mult,
Sângele duce zvonuri
De la o inimă la alta.
Cum eşti?
Dacă ridic braţul
Şi-l întind mult înapoi,
Îţi descopăr clavicula dulce
Şi, urcând, degetele îţi ating
Sfintele buze,
Apoi brusc se-ntorc şi-mi strivesc
Până la sânge gura.
Cum suntem?
Avem patru braţe să ne apărăm,
Dar eu pot să lovesc numai duşmanul din faţa mea
Şi tu numai duşmanul din faţa ta,
Avem patru picioare să alergăm,
Dar tu poţi fugi numai în partea ta
Şi eu numai în cealaltă parte.
Orice pas este o luptă pe viaţă şi pe moarte.
Suntem egali?
Vom muri deodată sau unul va purta,
Încă o vreme,
Cadavrul celuilalt lipit de el
Şi molipsindu-l lent, prea lent, cu moarte?
Sau poate nici nu va muri întreg
Şi va purta-n eternitate
Povara dulce-a celuilalt,
Atrofiată de vecie,
Cât o cocoaşă,
Cât un neg...
Oh, numai noi cunoaştem dorul
De-a ne putea privi în ochi
Şi-a înţelege astfel totul,
Dar stăm spate în spate,
Crescuţi ca două crengi
Şi dacă unul dintre noi s-ar smulge,
Jertfindu-se pentru o singură privire,
Ar vedea numai spatele din care s-a smuls
Însângerat, înfrigurat,
Al celuilalt.

Waking life (2001)

"There's only one instant, and it's right now. And it's eternity."
"Life is a matter of a miracle that is collected over time by moments flabbergasted to be in each others presence"
"The worst mistake that you can make is to think you're alive when really you're asleep in life's waiting room"
"Hey. Could we do that again? I know we haven't met, but I don't want to be an ant. You know? I mean, it's like we go through life with our antennas bouncing off one another, continously on ant autopilot, with nothing really human required of us. Stop. Go. Walk here. Drive there. All action basically for survival. All communication simply to keep this ant colony buzzing along in an efficient, polite manner. "Here's your change." "Paper or plastic?' "Credit or debit?" "You want ketchup with that?" I don't want a straw. I want real human moments. I want to see you. I want you to see me. I don't want to give that up. I don't want to be ant, you know? "

Man on the Train: Hey, are you a dreamer?
Wiley: Yeah.
Man on the Train: I haven't seen too many around lately. Things have been tough lately for dreamers. They say dreaming is dead, no one does it anymore. It's not dead it's just that it's been forgotten, removed from our language. Nobody teaches it so nobody knows it exists. The dreamer is banished to obscurity. Well, I'm trying to change all that, and I hope you are too. By dreaming, every day. Dreaming with our hands and dreaming with our minds. Our planet is facing the greatest problems it's ever faced, ever. So whatever you do, don't be bored, this is absolutely the most exciting time we could have possibly hoped to be alive. And things are just starting
Celine: I've been thinking also about something you said.
Jesse: What's that?
Celine: Just about reincarnation and where all the new souls come through over time. Everybody says they have been the reincarnation of Cleopatra or Alexander The Great. I always want to tell them they were probably some dumb fuck like everybody else.
Accordion Player: And this is where I think language came from. It came from our desire to transcend our isolation and have some sort of connection with one another. And it had to be easy when it was just simple survival, like water we came up with a sound for that
[... ]
Accordion Player: but when we use that same system of symbols to communicate all the abstract and intangible things that we're experiencing. When I say love the sound comes out of my mouth and it hits the other person's ear, travel through this Byzantine conduit in their brain, through their memories of love, or lack of love, and they register what I'm saying and they say, Yes they understand, but how do I know they understand? Because words are inert, they'r ejust symbols, they're dead. And so much of our experience is intangible. So much of what we perceive cannot be expressed, it's unspeakable. And yet, when we communicate with one another, and we feel that we have connected, and we think we are understood, I think we have a feeling of almost spiritual communion. And that feeling might be transient, but I think that's what we live for.
"What you do makes a difference. We should never simply write ourselves off and see ourselves as the victim of various forces. It's always our decision who we are"

Te stiu... ©Teodora Morar


... Parul tau miroase a tot si a frustrare.
Porti pe chip urme ale oamenilor pe care i-ai intalnit.
Mirosi a lume incalcita
inghitita de praful orasului.

Pielea iti e tare, buzele rupte la mijloc.
Iti sfarami iluzile cu tocul pantofilor,
pe strada care iti poarta numele.
Singura esti invincibila.

Cand esti cu ei, te temi.
Te temi de dezamagiri, asa ca ascunzi secrete in tine.
De fiecare data cand deschizi usa
ele striga.

Zambesti mereu prietenilor pe care nu ii ai.
Te imbratisezi singura, ai maini frumoase
si inchizi mereu ochii cand
te privesc.

Fumezi grabit, cu miscari largi.
Esti falsa si ti-e frica.

Talpile te dor ,dar continui sa mergi repede.
Gatul iti arde. Bea un pahar de vin cu mine.

Te inchizi intr-o carapace de plastic.
Sunt acele zile cand nu te pot cunoaste
si lumea imi e straina.

Vreau sa imi lipesc palmele reci
de fruntea ta
Si sa fiu fericit pentru ca stiu culoarea
ochilor tai.

............................................

Apoi, sa ne mintim intreaga dimineata cu cafea
Si priviri fara vina.

de azi ne privim cu alţi ochi ©Delia Marilena Grosu


nu am plâns niciodată. deşi uneori mă durea
aşa de tare încât ţipam încet şi mă încordam până deveneam o minge
pe care o aruncau de la unul la altul toţi bărbaţii
prin care am trecut vreodată sau care au trecut prin mine/ acum
arat ca un copil pierdut şi mă bucur că nu e mama aici
să mă vadă aşa întinsă într-un pat străin plin de urmele
atâtor atâtor femei care nu ţi-au spus niciodată ce însemni pentru ele
care te-au aşteptat probabil să vii să umblii puţin prin ele

miroase a ars

/ în camera asta soarele nu luminează
iar dimineaţa pare o lungă înşiruire de ochi trişti
care privesc cu frică pe geam /
lângă mine e un om care plânge tot timpul
ochii i se fac din ce în ce mai mari şi mă priveşte pe ascuns
dac-aş putea, i-aş dirija eu privirea tristă să se uite doar la mine
dar numai să fiu sigură că să plângi e gratis

miroase a ars
iar eu sunt din ce în ce mai sigură că într-o zi
o să aud lumina şi o să mă ridic din patul ăsta
ca să închid geamul.

era o vreme când fiecare atingere a ta
însemna mai mult decât
o mie de ploi de vară una după alta
îţi făcusem loc în mine cum am ştiut eu mai bine
şi am avut grijă de noi doi ca şi cum aş fi fost doar eu
vedeam prin ochii tăi şi te lăsam să umbli
ştiam de la început că lumea s-ar opri în loc dacă ai clipi
şi habar nu aveam că pot să ajung să
uit tot ce ştiam despre mine şi am ajuns să fiu atât atât atât
de aproapiată de cineva încât amintirile să ni se intersectau
de fiecare dată când ne priveam ni se dilatau ochii
şi eram din ce în ce mai sigură că am fost făcuţi
unul-pentru-celălalt şi că nimeni înaintea noastră
nu a simţit aşa ceva n-i-m-e-n-i nu a mai vorbit de iubire
înainte de noi doi

/

apoi a venit toamna
şi cumva atingerile tale au ajuns să însemne
din ce în ce mai puţin până când distanţa
dintre noi a crescut atât atât atât de mult
încât nu mai ştiu nimic despre tine
şi fiecare amintire a ta mi se pare o secvenţă
dintr-un film alb-negru / anii '60 /
mut.

"cu ochii tăi m-am văzut deunăzi în ultima bancă cu anca jucând
spânzurătoarea în latina vulgară pizmuind sărăcia cu duhul și pe
prietenii mei cei mai buni etalându-și emfatici eroinele – ca pe niște
superbe tatuaje de-o zi – care căzuseră pe rând în extaz în fața aceleiași
rochii de mireasă din vitrina celui mai luxos second hand de pe corso
m-am văzut crescând în fotografia din cartea de identitate până dincolo
de marginile ei gelozindu-te fără tine păream un vineri fără robinson –
obsedanta mea doamnă robinson din the graduate – un om fără umbră
un zeu fără olimp un roman fără intrigă un primat deprimat o viețuitoare
fără alt alibi deînmulțitul fără înmulțitor dar de fapt ca pe o schismă
desprinsă din mine în dreapta-mi credință căutându-te prin nopțile reci
de sub constelația câinelui prin nedeslușitele pilde ale unor palide
fresce de dincoace și de dincolo de porțile împărătești ale zorilor

melancolică și neverosimil de frumoasă te-am văzut duminică pe la
prânz pe maidanul din spatele blocului suflând în sferele de scame
ale păpădiilor antrenându-te pentru lumânările tortului și am sperat
că vei fi rătăcind printre amintirile noastre ca printr-un trist magazin
cu toate mărfurile la cinci lei și fiindcă îți spusesem cândva că nu
mi-am cunoscut îngerul păzitor te-am visat goală pe malul unui râu
de lapis lazuli fremătătoare ca trestia rugându-te și așteptând în secret
să ți se așeze vreo albiliță pe spate ca să-mi faci cadou revelația lui

la șase fix am sunat mi-ai deschis și-n ochii tăi perlați mi-am văzut
sufletul exhibiționist gata să admită că inocențaeopieleuzatășistrâmtă
pecaren-onăpârleștitrebuies-ojupoidepetinetuînsuțișidragosteauntruism
indicibilșide-aceeapoatecăvomfităcutuneoricuvintelealtora renunțând

am văzut literele unui scenariu fără replici declașându-și asediul
asupra inimii tale mărșăluind imperturbabile ca o procesiune de furnici
legionare pe cele din avangardă făcând poduri din trupurile lor pentru
toate celelalte surate peste linia vieții și cea a norocului din palme
peste adânciturile parfumate de deasupra claviculelor peste respirația
dintre buzele crispate în zâmbet am văzut anonimi figuranți personaje
operatori scenografi luminiști schimbându-și rolurile între ei în cea
mai asurzitoare tăcere clacheta strivind din greșeală și ultima muscă
angajată să bâzâie la scenele siropoase și în finalul patetic regizorul
adolescenței mele – acest colecționar de infarcturi – urlând pentru
ulltima oară CUUUUT prăbușindu-se m-am văzut atât de tânăr încât
încă mă mai credeam dublura Domnului Dumnezeu și filistin eretic și
blasfemator am început în gând să hulesc de ce m-ai mai făcut Doamne
purtător de cuvânt dăcă dragostea ei e un film de dinaintea sonorului

rând pe rând ți-au plecat invitații mai rugat să rămân să-ți aprind o
țigară și iar mi-am văzut neputincioase cuvintele când albul și negrul
ziua și noptea iubirea și ura capul și pajura iertarea și damnațiunea
viața și moartea luciditatea și paranoia păreau iminente și echiprobabile
și toate-mpreună se numeau simplu – mâine – o zi de luni care a rămas
nevorbită și stătea între noi ca între doi copii ultima felie de tort

cel puțin toate aceste cuvinte le-am spus apoi rochiei de mireasă din
centru și numai sticla subțire și rece a vitrinei ne despărțea în ea mi-am
văzut sinele rizibil și trist pentru ultima oară noaptea-mi cădea pe

umeri ca un frac sub care m-am grăbit să-mi ascund cămașa de forță"

Filip Cristinescu