'Sindromul de panica in orasul luminilor' Matei Visniec - citate

"Am avut mai clar ca oricând sentimentul că, de fapt, între cel care pleacă și cel care rămâne nu este, atunci când destinul trage linia de sfârșit, nicio diferență."

" În ziua când cărțile vor apărea fără numele autorilor, umanitatea va fi făcut un mare pas înainte, ființa umană va fi învățat să renunțe la orgoliile ei"

"Scrierea unei cărți e o încercare disperată de de amânare a morții, de păcălire a ei"

"Mi-a luat mult timp să ănțeleg ce vedea domnul Cambrelang când își arunca privirile pe o carte. El nu vedea, de fapt, obiectul în sine, acel obiect făcut din hârtie și din pagini multe, disciplinate, încorsetate între două coperte și un cotor. Nu, ceea ce vedea el de fapt era universul cărții respective. Iar atunci când își arunca privirile pe un rafpt, el vedea universuri extrem de diferite imposibil de asociat"

"Cand scrii, te afli in raport direct, mistic aprooape, cu pagina alba de hartie, iti dai seama ca esti supus unor forte imposibil de definit cu precizie. Cuvintele, odata eliberate, au dreptul la anumite initiative. Ce orgoliu, sa crezi ca poti construi tu insuti o carte, cand de fapt cuvintele te scriu pe tine si te construiesc''


''[...] Se recompusesera dupa alte reguli, se coagulasera intr-un regim de libertate. Din punctul de vedere al cuvintelor, mai spuse domnul Cambrelang, orice carte este o dictatura, chiar daca ea, cartea, reprezinta pentru umanitate  capodopera. Uneori , insa, si era exact ceea ce se intamplase in librarie, cuvintele dau pe afara si creeaza republici. Ele au din cand in cand aceasta putere, aceasta forta de declansare a unor reactii eliberatoare in lant. De la marile acumulari de cuvinte, cum sunt bibliotecile, librariile si chiar creierele umane, ne putem astepta la orice. Si in capul nostru cuvintele uneori se revolta si creeaza republici dupa ce au fost tinute inchise, claustrate, mumificate... Dar cati dintre noi s egandesc la acest lucru, sau sunt capabili sa-si dea seama daca in capul lor cuvintele traiesc in regim de dictatura sau de republica? Prea putini, mult prea putini...Noi toti consideram ca suntem niste fiinte ganditoare cand de fapt suntem recipiente locuite de cuvinte.''

''Cum s-a produs eliberarea mea? Nu stiu... Din scriitor am devenit o litera, un semn. Simt ca fac parte dintr-o pagina scrisa de insasi majestatea sa viata, de catre oras, de catre timp. Sunt o litera care revine intr-o imensa carte, intr-un imens balet de semne, intr-un concert cosmic de litere... in timp ce compun , impreuna cu alte semne, semnificatii, ma citesc pe mine insumi, ma mir de mine insumi, in fiacre moment sunt intr-un raport creativ cu fiinte vii (oameni , plante, animale, obiecte impregnate cu energie umana). Povestea scrisa impreuna e sublima, nu poate fi rezumata, iar singura forma de lectura a ei e trairea.
Ca orice revelatie autentica,cea pe care o traiesc este incmunicabila. Stiu ca nu le pot spune oamenilor din jurul meu ''haideti sa ne imbratisam pentru ca formam cu totii un text, o poveste unica, fragila, pe cale de a se evapora in chiar momentul scrierii ei.'' Pe strada, in piete, in gari, in holuri, pretutindeni se aduna oameni, multi oameni, incerc sa captez privirile celor care simt acelasi lucru ca si mine. Ei nu sunt multi,  dar de fiecare data cand ne recunostem reciproc traim un sentiment de beatitudine suprema... Nu ne spunem nimic, bineinteles, ca sa-si spuna litera ''a'' cand se intalneste cu o alta litera ''a'' in interirul unei carti? Poate ca facem parte din acelasi cuvant repetabil, putem face parte din cuvinte diferite... Facem parte din aceeasi limba, poate facem parte din limbi diferite sau chiar dintr-o limba inventata  de viata in timp ce ne scrie... 
Da, simt ca sunt o litera, un cuvant, o fraza, o regula gramaticala dintr-o limba pe care o invat in timp ce se auto-inventeaza si in timp ce moare scriindu-se pe sine...''